Anii ’30. Meciul de la Triest a fost primul transmis prin radio. Cronicarul se numea Gheorghe Ţari. Pe arena Venus, care se afla pe Știrbei Vodă, între terenurile de astăzi ale Tennis-Club-ului cele de lîngă Casa Studenţilor şi Dimbovița, s-au instalat megafoane.
A fost, așa cum aveau să scrie ziarele, lume multă. (Aparatele de radio nu prea ajunseseră în casele oamenilor.) Noi, copiii de pe malul stîng al Dunării, dincolo de Ceatal, am ascultat meciul în jurul unui aparat ,,Blaupunkt”, ghe- muiți pe duşumea, cu bărbia pe genunchi. Tin minte că închisesem obloanele, ca să fie întuneric, doar luminița verde a ochiului magic să ne ducă cu gîndul la Triest, unde și „poposisem” cu o seară în urmă, ghid fiindu-ne Atlasul geografic al lui Constantinescu.
Transmisia a fost frumoasă. Crainicul pe vremea aceea se spunea speaker-ul vorbea repede, vocea fi creştea gata să se spargă, apoi se prăbuşea, ca la muribunzi, pentru ca să învie din nou și să ne taie răsuflarea. In ultimele minute cred că nici n-am respirat, mai ales cind Sepi Gratian a ratat cu poarta goală…
Mult, mult mai tirziu, Gratian Sepi avea să ne povestească întimplarea de la Triest”, care il amărise atit de mult: ”Îmi pare rău şi astăzi că am pierdut meciul acela aproape cîştigat. Dar cel mai rău îmi pare de o neîntelegere care s-a produs din vina crainicului-reporter, un baiat foarte simpatic altminteri, Gheorghe Tari. Tin minte, cind am revenit în tará, toți prietenii må priveau eu un fel de compătimire amestecată cu repros. Abia peste citeva zile aveam så aflu ce se intimplase de fapt.
Toți cei din fața aparatelor de radio ştiau că eu am ratat o ocazie imensă, care ne-ar fi permis să conducem 2-0. Ce se intimplase? Tari spusese în transmisie că eu am driblat doi adversari, apoi am jonglat cu portarul și că, din joaca asta, am ralat ca un copil. De unde şi piná unde? Peste citva timp, la prima noastră intilnire, l-am Intrebat: ”De ce ai făcut asta, Țari ?” Şi a răspuns ca si cum nu s-ar fi întimplat nimic: ”Ca să fie transmisia mai frumoasă, mai dramatică”.
Gheorghe Tari a fost un crainic din categoria Szeppessy, cel mai mare crainic de radio pînă la apariția televiziunii, după care s-a retras, deoarece nu mai putea fabula ca în „O mie şi una de nopți” (metoda Țari, folosită La Triest, în defavoarea lui Grațian Sepi.)
Szeppessy, ca şi Țari, a avut o fantezie care depăşea cu mult cadrul dreptunghiului de pe gazon. Ei visau. (Asa cum visează uneori şi Domozină, pentru care meciurile Universitátil Craiova au întotdeauna temperatura unei finale de campionat mondial, ceea ce nu e chiar atît de rău). Szeppessy al cărui moment de vîrf a fost transmisia meciului Anglia-Ungaria, de pe Wembley (6-3 pentru Ungaria!) a avut atunci o replică memorabilă. În clipa în care arbitrul a flulerat finalul, înflăcăratul crainic a strigat: Și-acum, så curgă vinul, să cînte muzica!
Un asemenea final poate șterge toate erorile de transmisie ale unui crainic fantastic. Si, desigur, amintirea acelei zile de glorie a făcut ca peste două decenii crainicul
”meciululul secolului” sa devină secretar al Federației de Fotbal din Ungaria.
În anii 30, la noi, crainicul model a fost Radu Vasilescu, ginerele scriitorului Liviu Rebreanu. Era un crainic de factură clasică, fără efuziuni. Îmi aduc aminte, cu câteva minute înainte de începerea transmisiilor de fotbal, îmi luam o foaie de bloc şi un creion, desenam un dreptunghi, îl înjumătățeam pe lung, apoi trăgeam două linii perpendiculare, obținînd șase påtrate pe dreptunghiul alb.
Radu Vasilescu își începea transmisia rugându-ne să marcăm patratele: 1 pentru cel din stânga sus, 2 pentru cel din mijloc (tot sus), 3 pentru cel din dreapta. Apoi continuam şi jos, de la stinga la dreapta, cu 4, 5 si 6. Astfel vedeam mai bine jocul, Radu Vasilescu fiind precursorul transmisiei televizate. Comentariul lui suna cam in felul următor: ”Mingea se află la Chirolu, în careul 1, Chirolu avansează, a intrat în careul 2, pasă lungă, în diagonală, în careul 6, preia Bindea, cursă… Bindea trece de Albu… şut, Davis respinge în careul 3, de unde Debay reia mult peste poartă”.
S-ar putea ca această înşiruire de cifre să pară greoaie, dar noi, copiii, eram incîntati de colaborarea pe care ne-o propunea Radu Vasilescu şi ”vedeam” meciul aproape ca la televizor.
(Ioan Chirilă – Zile și nopți pe stadion)
Be First to Comment