Esta noche juega El Trinche!

Când o selecționată a orașului Rosario a jucat un amical împotriva naționalei Argentinei, aflată în pregătire pentru Mondialul din 74, a făcut o prima repriza atât de bună încât selecționerul a cerut să fie scos de pe teren pentru că ”se distra prea tare cu adversarii și le afecta moralul”.

Astăzi doar trofeele și banii pictează cu auriu numele scrise în istorie, dar nu a fost mereu așa. Tomás Felipe Carlovich, cunoscut ca “El Trinche”, a rămas o legendă fără să fi jucat niciodată pe marile stadioane. Departe de blitzurile camerelor și goana după glorie, Carlovich a fost genul de artist care transforma balonul într-un instrument de jazz. Nu avea nevoie de scenarii, doar de teren și de o minge.

Născut în Rosario, într-un cartier unde mingea era mai valoroasă decât pâinea, Carlovich s-a făcut repede remarcat nu prin goluri, ci prin driblingurile care frângeau glezne și prin pasele care sfidau geometria. La Central Córdoba, a devenit un mit local. Dribla același adversar de zeci de ori, nu din răutate, ci pentru că fotbalul, pentru el, era mai mult joacă decât meserie.

În pauza meciurilor fuma o țigară. Înainte de fluierul de start, prefera un pahar de vin. Când antrenorii îl căutau, îl găseau jucând cărți în bodegile de cartier. Nu l-a interesat niciodată faima, de aceea a refuzat ofertele din prima ligă argentiniană și chiar din Europa. „Aici am prieteni, vin și mingea, nu am nevoie de mai mult”, spunea cu un zâmbet pe buze.

El Trinche era un spectacol ambulant. Pase cu ceafa, cu spatele, cu genunchiul sau pur și simplu cu imaginația. Până și Maradona, omul care a cucerit lumea cu mingea lipită de picior, și-a scos simbolic pălăria în fața lui Carlovich. În 1993, când El Pibe D’Oro s-a alăturat echipei Newell’s, fiind întâmpinat de reporteri ca cel mai bun jucător din lume, acesta i-a corectat spunând: ”Cel mai bun a jucat deja aici”.

Câțiva ani mai târziu cei doi vor fi față în față într-o întâlnire scurtă, dar plină de emoție. ”Tu ai fost mai bun că mine, nu știu cum ai reușit să nu ajungi faimos”, i-a șoptit campionul mondial. Această recunoaștere din partea celui mai iubit fotbalist argentinian a cimentat mitul lui El Trinche.

Pe 6 mai 2020, Carlovich a fost jefuit și lovit în cap, tocmai pe străzile ce le-a iubit atât de mult. A murit două zile mai târziu, la 71 de ani. Moartea sa a provocat o undă de șoc în toată Argentina, iar Maradona a postat un mesaj sfâșietor: ”Trinche va juca de-acum fotbalul său magic în Rai.”

Astăzi, poveștile despre El Trinche circula prin Rosario ca baladele cântate la colț de stradă. Și fiecare nou dribbling văzut pe un teren pare să poarte o urmă din spiritul său. Pentru că legenda lui nu a trăit în trofee, transmisiuni tv sau pe youtube, ci în ochii celor care l-au văzut jucând.

„Vă spun de ce îmi place să joc pe străzi – un jucător care intră pe teren și se uită în tribune unde sunt 60.000, 100.000 de oameni, cum se va bucura de joc? Nu poate juca, niciodată. Acei oameni din tribune, cererile lor, insultele lor…”(Tomás Felipe Carlovich)