De ce intrăm reci în meciuri fierbinți?

Diferența dintre echipele mari și cele mici nu stă mereu în valoare. Uneori, ea se face și prin modul în care știi să te folosești de detalii. Istoric, noi am știut să folosim ”râul și ramul” în favoarea noastră.

Despre Steaua 86 se spune că avea 1-0 încă de la vestiar. Era ceva în aer acolo ce îi făcea pe adversari să se facă mici în fața lor. Echipa transmitea forță, siguranță și un tip de autoritate care parcă îți tăia orice reacție înainte să înceapă efectiv jocul. Îți turna plumb în ghete, cum se mai spunea atunci.

Fotbalul românesc nu a avut multe momente de acest gen. După Hagi, am mers tot în jos.

Naționala de azi nu mai domină mental. Nu intimidează prin prezență. Dar are altceva, poate mai important în contextul actual: sprijinul aproape necondiționat al publicului. În mod paradoxal, deși rezultatele sunt modeste, tricolorii joacă mereu cu stadionul plin oriunde în Europa.

Azi, publicul nu mai e la fel de exigent ca în anii ’90, când Stelea era contestat puternic pentru un gol încasat într-un amical. Și nici nu mai are nivelul de înțelegere al fanilor din generația Guadalajara, de exemplu. Dar are o dorință reală de a fi alături de echipă, indiferent de situație.

Ianis, Drăgușin, Man sau Stanciu au multe calități, dar n-au acele priviri înspăimântătoare de războinici, nu emană acea ”ură” fotbalistică, nu transmit acel “nu se trece” din priviri. În schimb, tribunele o fac. Atmosfera creată de fani a devenit cel mai puternic atu al naționalei de azi. Euro 2024 a confirmat asta.

Și aici apare problema. În ultimul timp, Federația a decis că imnul trebuie să arate altfel. Să fie un moment. Altcineva care-l cântă. Iar asta ridică o întrebare simplă: de ce să renunți la un avantaj fără să câștigi ceva în schimb?

Da, e frumos să-i chemi pe Zdop si Zdup să-ți cânte cele două imnuri la un amical cu Moldova. Sau pe Cezar Ouatu la un meci cu San Marino. Dar într-un meci cu miză, imnul nu e divertisment. Este muniție mentală! La o partidă decisivă, publicul nu merge pentru o interpretare. Merge pentru națională. Vrea să aibă parte de victorie și să fie parte din victorie.

România are un imn cu o structură puternică, comparabil cu La Marseillaise sau Fratelli d’Italia. Ele, cântate de zeci de mii de oameni, pot transforma primele secunde ale unui meci într-un șoc emoțional pentru orice adversar.

Deșteaptă-te, române! are și el această capacitate. Dacă FRF renunță la varianta ”de scenă” și re-încredințează imnul tribunelor, naționala ar putea avea 1-0 încă dinainte de primul fluier. Exact ca Steaua anilor 80.

De ce să intrăm în meciuri cu o ”răceală” produsă inutil și cu un handicap psihologic care nu își are rostul? Pentru că România are un public care poate forma un zid de protecție în jurul ei. Galben. Trebuie doar lăsat să o facă.