Cupa Mondială 2026 nu aduce doar un format nou cu 48 de echipe și 104 meciuri. FIFA va introduce și un pachet amplu de modificări de regulament, multe dintre ele urmând să fie preluate ulterior și în campionatele importante din Europa.
Pierluigi Collina, șeful Comisiei de Arbitri FIFA, a fost unul dintre principalii susținători ai schimbărilor care vor fi testate la turneul din Statele Unite, Mexic și Canada.
Obiectivul este clar: mai puține întreruperi și mai puține greșeli de arbitraj.
Război declarat tragerilor de timp
Una dintre marile probleme identificate de FIFA în ultimii ani este pierderea deliberată a timpului de joc.
La Mondialul din 2026, arbitrii vor avea instrumente noi pentru a sancționa astfel de situații.
Numărătoare pentru auturi și repuneri din colțul careului
Dacă un jucător întârzie intenționat reluarea jocului, arbitrul poate activa o numărătoare vizibilă de cinci secunde.
În cazul unei repuneri din colțul careului de șase metri, penalizarea poate fi un corner pentru echipa adversă, în timp ce pentru auturi poate fi acordată posesia adversarului.
FIFA speră că această măsură va descuraja situațiile în care portarii sau jucătorii trag de timp în ultimele minute ale meciurilor.
Schimbările nu mai pot fi folosite pentru a trage de timp
Jucătorul înlocuit va avea la dispoziție doar 10 secunde pentru a părăsi terenul pe la cel mai apropiat punct. Dacă depășește acest interval, rezerva nu va putea intra imediat, iar echipa va fi obligată să joace temporar în inferioritate numerică.
În unele situații, formația respectivă poate rămâne cu 10 oameni pe teren timp de câteva minute, până la următoarea întrerupere a jocului.
Accidentările vor fi tratate diferit
O altă modificare importantă vizează intervențiile medicale. Dacă un jucător primește îngrijiri pe teren, acesta va trebui să rămână în afara jocului timp de un minut după reluarea partidei. Până acum perioada era de 30 de secunde.
Există însă excepții:
- accidentări grave;
- lovituri la cap;
- ciocniri între portar și un coechipier;
- situații în care adversarul primește cartonaș galben sau roșu;
- lovituri de pedeapsă executate de jucătorul accidentat.
FIFA consideră că această măsură va reduce numărul întreruperilor folosite în scop tactic.
VAR primește puteri suplimentare
Sistemul VAR va avea atribuții mai extinse decât la edițiile precedente.
Verificarea cornerelor
Astfel, pentru prima dată, VAR-ul va putea interveni dacă un corner este acordat greșit.
Verificarea trebuie realizată înainte ca faza să fie executată și nu ar trebui să producă întârzieri suplimentare.
Cartonașe roșii rezultate din două avertismente
VAR-ul va putea analiza anumite situații care duc la eliminarea unui jucător după al doilea cartonaș galben.
Intervenția va fi posibilă doar în cazul unor erori evidente.
Faulturi înainte de executarea fazelor fixe
FIFA extinde și situațiile în care poate interveni VAR-ul la fazele fixe. Faulturile comise înainte de executarea unui corner sau a unei lovituri libere vor putea fi analizate dacă influențează direct o fază importantă.
Până acum astfel de situații nu puteau fi analizate deoarece mingea nu era încă în joc.
Corectarea identității unui jucător sancționat
Dacă arbitrul acordă un cartonaș unui fotbalist greșit identificat, decizia va putea fi modificată după consultarea VAR.
Camere pe arbitri și imagini din perspectiva centralului
Una dintre cele mai vizibile noutăți pentru telespectatori va fi introducerea sistemului RefCam.
Arbitrii vor purta camere video care vor oferi imagini direct din perspectiva lor.
FIFA va utiliza și secvențe stabilizate cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a explica anumite decizii controversate.
În plus, mingile folosite la turneu vor fi conectate digital la sistemul VAR și vor transmite date în timp real.
Cartonaș roșu pentru anumite forme de protest
FIFA introduce și reguli noi privind comportamentul jucătorilor.
Un fotbalist care își acoperă gura în timpul unei discuții cu un adversar poate fi eliminat dacă oficialii consideră că încearcă să ascundă un limbaj ofensator.
De asemenea, jucătorii care părăsesc terenul pentru a protesta împotriva unei decizii de arbitraj riscă sancțiunea maximă.






Be First to Comment