Derby de Roma. Olimpico. Cei de la AS Roma au găsit repede punctul sensibil al englezului venit la Lazio: cântarul. Din tribună pleacă ironiile, apare și un banner deloc măgulitor, apoi cineva trece la artileria grea. Spre gazon zboară batoanele Mars.
Un fotbalist serios le-ar fi lăsat acolo. Eventual chema arbitrul, arăta spre peluză sau s-ar fi plâns după meci. Dar nu și Gazza. Englezul se uită la ele și, spre stupefacția tribunei, ridică unul, îl desface și mușcă zdravăn din el.
Gazza nu venise în Italia ca să lase o glumă fără răspuns. Dacă tot îl făceau gras, măcar să ofere și fotografia. Fanii Romei înțeleseseră rapid cu cine au de-a face.
Golul care l-a făcut unul de-al lor
Dar povestea nu rămâne la batonul de ciocolată. Roma conduce cu patru minute înainte de final. Lazio primește o lovitură liberă, mingea ajunge în careu, iar Gascoigne înscrie cu capul. Primul său gol în tricoul biancocelest. Peluza care aruncase Mars-uri e înmărmurită, în timp ce Irriducibili sunt în delir.
Gazza sare peste panourile publicitare, ajunge pe pista de atletism și rămâne cu brațele ridicate spre Curva Nord, apoi, îmbrățișat de colegi, izbucnește în plâns, într-o imagine care va face istorie. Gazza se descătușase! Mult mai târziu avea să povestească faptul că înaintea partidei fusese pur și simplu îngrozit de tensiunea acelui meci.
Lacrimile nu erau însă ceva neobișnuit la Gascoigne. Plângea mai ales atunci când simțea că reușise ceva sub presiune, când lumea aștepta să-l vadă căzut. Iar în seara aceea avea destule de descărcat.
O săptămâna n-a ieșit din casă
Cu numai două luni înainte își făcuse debutul la Lazio după 498 de zile fără un meci oficial. Genunchiul îi cedase în finala Cupei Angliei din 1991, apoi, când părea că vede din nou lumina, venise încă o accidentare la același picior. Operații, recuperare, luni întregi în care transferul în Italia fusese când făcut, când ratat. Ajunsese la Roma, dar nimeni, poate nici el, nu știa cât din vechiul Gazza mai rămăsese.
Iar Lazio nu traversa nici ea vreo perioadă grozavă. Intrase în derby după numai două victorii în primele zece etape și două înfrângeri consecutive, cu Torino și Foggia. Era în jumătatea de jos a clasamentului, iar Roma se afla la numai un punct în spate.
Și tocmai acum venea derby-ul. Englezul avea să povestească mai târziu că vedea frica pe fețele colegilor în vestiar. La Roma, meciul ăsta nu se juca doar pentru două puncte. Și nu era doar impresia vestiarului. În zilele dinaintea derby-ului, mii de suporteri veneau să vadă antrenamentele lui Lazio. Gazza aproape că nu mai ieșise din casă în acea săptămână. De fiecare dată când o făcea, cineva îl oprea, îl claxona sau îi amintea același lucru: trebuie să bateți Roma.
„Sper ca după duminică să mai fiu în viață”
Gazza încercase să mai taie din tensiune în stilul lui. Cu trei zile înaintea partidei cumpărase un șoricel și îl ascunsese în buzunar. Când Cragnotti a promis o primă de 5.000 pentru victorie, englezul a cerut 10.000: cinci pentru el și cinci pentru șoricel.
Numai că, dincolo de glume, simțea și el presiunea. Cu două zile înaintea meciului spunea că, la Roma, duminica aceea va fi o chestiune de viață și de moarte și că ar prefera să scape cu viață.
Cu câteva minute înainte de final voia chiar el să execute lovitura liberă din care avea să vină egalarea. Signori i-a luat însă mingea și i-a spus: ”Sunt atât de slab la jocul cu capul încât mai bine bat eu și urci tu în careu.”
Nici centrarea nu iese grozav. Mingea vine în spatele englezului, Gascoigne se ridică aproape de pe loc și o lovește atât de puternic încât Zinetti nici nu apucă să plonjeze.
Gazza avea însă să descrie faza mult mai plastic: ”am pus un gât zdravăn în minge”. Primul gol pentru Lazio. Cu Roma. Și, pentru prima dată după foarte mult timp, lacrimile lui Paul Gascoigne nu mai aveau nimic de-a face cu un genunchi rupt sau cu un vis care se frânsese crunt.
Be First to Comment