Au fost campioane înainte ca România să aibă campionat. Povestea fetelor de la Arieșul

Arieșul a pierdut primul meci al campionatului, 1-2 cu Record Cluj, apoi nu a mai lăsat niciun punct adversarelor. Cinci etape mai târziu, titlul se decidea la Cluj.

Era sâmbătă, zi lucrătoare în România anilor ’70, iar stadionul a rămas aproape gol. Turdencele au început în forță, au condus cu 2-1 la pauză și au câștigat cu 4-2, prin dubla Lenuței Rusu și golurile Bobiței Licsko și Susanei Vincovici.

Primul campionat de fotbal feminin organizat vreodată la Cluj a fost câștigat de Arieșul Turda. Avea să rămână și singurul, pentru că ediția din 1973 n-a mai avut loc, iar până în 1990 nici nu s-a mai jucat altul.

În fotografia cu trofeul, Cupa pare să aibă dimensiunile unei promisiuni. Pe ea scrie simplu: „Fotbal feminin, 1972, locul I”. În spatele fotografiei se află o echipă care își găsea singură adversarele, aștepta răspunsuri la scrisori și pleca prin țară oriunde exista un teren pe care era lăsată să joace.

Arieșul era, din nou, o deschizătoare de drumuri. După ce în urmă cu un deceniu devenea una din primele echipe din eșalonul secund care cucerea Cupa României, acum era una dintre primele din țară care înființa o echipă de fotbal feminin și câștiga un trofeu cu ea.

Adevărul e că acest sport primise un scurt imbold în acea perioadă. În același an a fost televizat și primul meci de fotbal feminin din România, Venus București–Elan Belgrad, iar Capitala organiza și ea, în premieră, un campionat de 15 echipe.

Arbitrate de marele Balaci

Dar pe-atunci partidele aveau un aer imposibil de reprodus astăzi. La Bușteni, Arieșul a întâlnit Vulturul Ploiești pe terenul unde se antrena Universitatea Craiova. Fotbaliștii olteni au venit să vadă partida, apoi s-au oferit să o și arbitreze: Teo Țarălungă la centru, Ilie Balaci și Petre Deselnicu la cele două tușe. Fetele au pierdut cu 4-0, dar s-au întors acasă cu o fotografie alături de ”campioana unei mari iubiri”.

Una dintre fete purta numărul 6. Era Livia Ispas, mijlocaș, cea care avea să strângă după mai bine de o jumătate de secol povestea echipei într-o carte. Numărul nu fusese ales întâmplător. Îl purta Cornel Dinu, idolul ei. Bobița Licsko, căpitanul, avea 8, precum Emerich Dembrovschi la Mondialul din Mexic. După ce Bobița a înscris toate cele patru goluri într-un meci cu Unirea Dej, colegele glumeau că ar trebui să primească și ea o statuie.

Ioan Crăciun făcea tot ce putea pentru ca echipa să nu rămână o curiozitate locală. Găsea adversare, organiza deplasări, ținea lotul unit și scria ziarelor. I-a trimis o adresă chiar lui Radu Urziceanu, unul dintre numele mari ale presei sportive. A prezentat rezultatele, numărul echipelor și interesul publicului, apoi a cerut mai mult spațiu pentru fotbalul feminin.

Răspunsul a venit, dar nu era cel așteptat: ziarul nu avea suficiente pagini.

Record își ia revanșa la penalty-uri

Fetele au continuat însă să joace. Bobița înscria, conducea echipa și atrăgea privirile tribunelor. Apoi, într-un meci la Oradea, genunchiul a cedat. Ruptură de menisc, operație și o recuperare lungă. În aceeași perioadă i-a murit tatăl. Căpitanul care pusese piatra de temelie a echipei nu a mai putut reveni cu adevărat pe teren. A rămas lângă colege, privind meciurile de pe margine.

Banderola a trecut la Lidia Ciocan, iar Arieșul a trebuit să învețe să joace fără Bobița. Echipa a ajuns până în finala Cupei Femina, unde a întâlnit tot pe Record Cluj. După 1-1 în timpul regulamentar, turdencele au pierdut la penalty-uri, iar Cupa a rămas la Cluj.

După mai bine de o jumătate de secol, Livia Ispas a redeschis partida. De această dată, între paginile unei cărți.